Mă întreb cât de mult înseamnă pentru o firmă reconstruirea logo-ului. Şi nu mă refer la cheltuieli, ci la impactul faţă de public. Ştiu că îmbunătăţirea logo-ului înseamnă foarte mult (cum ar fi să vezi acum la Coca Cola, logo-ul din 1886?), dar cam cât îi ia publicului să se acomodeze cu asta?

În plus, cu noul logo, ei vor înregistra creşteri în vânzări din cauză că au făcut ceva mai atractiv, sau pierderi, din cauză că populaţia nu mai este sigură de ceea ce cumpără?

Bineînţeles, aici m-am referit la firme mari (gen Coca Cola, McDonald’s etc.), dar hai să ne referim puţin şi la un simplu blog. Ce-ar fi ca eu să-mi schimb maimuţoiul ăla de sus? Nu-l schimb mult, ci îl fac puţin mai web 2.0. Sau, ce-ar fi ca de pe grimcris.com să mă mut pe floreacristian.com (nu ştiu dacă există încă) şi să renunţ de tot la maimuţoi?

Voi cum aţi reacţionea? Sunt sigur că ceea ce vă atrage aici sunt textele, în niciun caz maimuţoiul, dar dacă v-aţi obişnuit aşa (adică mini-brand-ul meu a fost conturat aşa), care ar fi diferenţa?

Umblă pe Twitter de vreo două zile un link al unei iniţiative pornită de către Daniel şi Monica.

Cei doi sunt dispuşi să susţină cu tot ceea ce înseamnă rechizite şcolare un elev sau o elevă care are foarte mare nevoie de ele, timp de 6 luni (în funcţie de caz, susţinerea poate dura chiar şi un an).

Ei ne roagă simplu: să dăm un RT articolului în care anunţă acest lucru şi să scriem pe blog cazul unui copil care merită ajutorul. Pentru că nu cunosc pe nimeni care merită atenţia campaniei şi pentru că un RT se pierde foarte uşor în arhiva Twitter-ului (fără să ştiu sigur câţi au văzut link-ul sau au citit despre iniţiativă), m-am gândit că ar fi bine să scriu pe blog despre asta.

Aşadar, dacă ştiţi pe cineva care ar merita sprijinul respectiv, vă rog să anunţaţi. Ori aici, ori pe blogul vostru, ori pe pagina campaniei. Iniţiativa e prea frumoasă ca să rămână pierdută undeva pe Twitter.

De Triathlon-ul de la Mamaia am auzit de la Chinezu, care a făcut un anunţ prin care căuta înotător şi alergător pentru competiţie.

Bineînţeles, gândul mi-a fost să particip (şi gândul Chinezului la fel), dar când am văzut că pe data desfăşurării preselecţiei şi a concursului nu voi fi în localitate, mi-am zis că trebuie să existe alt mod prin care pot ajuta.

Promovez anunţul Chinezului, dar şi iniţiativa căpitanului Vlad Dulea care, generos din fire, este dispus să imprime pe tricoul de participare adresele oricărui blogger susţinător.

Aşadar, dacă ştiţi vreun blogger dispus să alerge sau să înoate în competiţie, anunţaţi. Dacă nu, măcar scrieţi pe blogul vostru despre asta.

Despre mărirea vitezei de încărcare a blogului am mai vorbit, dar despre un plugin care vă poate ajuta pentru asta, nu.

W3 Total Cache este unul dintre cele mai bune şi cele mai cunoscute pluginuri pentru WordPress. El îţi cache-uieşte (alt cuvânt n-am găsit) orice colţişor al blogului tău, astfel încât acesta se va încărca mult mai rapid.

Un tutorial despre instalarea şi configurarea W3 Total Cache găsiţi aici. Eu chiar nu vreau să intru în detalii, adică să repet ce-au spus oameni ăia acolo. Vreau doar să fac ceva adăugiri, ca să puteţi face absolut ce se explică acolo, fără să scoateţi din buzunar niciun şfanţ.

Vorbesc de CDN (Content Delivery Networks), unde băieţii se folosesc de serviciile celor de la MaxCDN ale căror oferte sunt paid. Majoritatea site-urilor care oferă CDN au servicii paid, iar pentru un blog mic, fără profit, nu ştiu cât de mult merită să plăteşti pentru asta. De-aia m-am gândit să vă arăt cum se poate face un CDN pe server propriu şi cum poate fi implementat cu ajutorul lui W3 Total Cache.

Un CDN are rolul de a micşora request-urile către acelaşi domeniu ţinând fişierele imagine, js sau css, pe un subdomeniu, fapt care duce la încărcarea mai rapidă a site-ului, pentru că resursele sunt încărcate din altă parte.

Anunţ de acum că dacă nu citiţi tutorialul celor de la wpbeginner.com la care am făcut referire mai sus, s-ar putea să nu ştiţi despre ce vorbesc şi să nu înţelegeţi mai nimic.

Pentru a ne face propriul CDN, ne trebuie acces la cPanel, sau posibilitatea de a adăuga subdomenii asupra site-ului nostru deja existent. Aşadar, dacă aveţi cPanel, mergeţi la Subdomains, de unde creaţi cdn.blogultau.com. Dacă aveţi Parallels (ceea ce am eu pentru grimcris.com), mergeţi la Domains, apăsaţi pe domeniul vostru, apoi pe „Create SubDomain”, de unde va trebui să creaţi acelaşi lucru: subdomeniul cdn.blogultau.com.

După ce am creat subdomeniul, va trebui să punem acolo o copie a fişierelor care să fie citite de pe CDN, păstrând locaţia exactă. Eu am pus tot wp-content-ul pe care-l aveam şi pe domeniul normal, deşi nu tot ce-i acolo este citit de pe CDN.

Pasul următor este să mergem la configurarea pluginului W3 Total Cache, la General Settings, apoi să bifăm „Enable” la Content Delivery Network, asemeni imaginii de mai jos.

După care vom merge direct la meniul CDN (lăsăm General Settings-ul în pace) unde va trebui să setăm subdomeniul pe care se găseşte CDN-ul. Aşadar, la „Replace site’s hostname with:” vom scrie cdn.blogultau.com. După care vom da „Save changes” şi, după cum ni se va cere, vom face un „Clear Cache”.

Acum ar trebui să observaţi că blogul vostru se încarcă mai rapid, asta dacă aţi făcut totul cum trebuie.

Later edit: Pentru că mi-a atras Marius atenţia, am să mai fac unele adăugiri.

Pentru ca imaginile pe care le uploadaţi de-acum în colo să se salveze direct pe CDN, trebuie să mergeţi la Settings » Media, iar în dreptul liniei „Full URL path to files” să scrieţi adresa CDN-ului (cum se poate observa în imaginea de mai jos).

Ştefan Murgeanu mi-a trimis o leapşă în care trebuie să zic şase calităţi mari şi late cu care mă mândresc. În acelaşi timp, Alle mi-a mai trimis o altă leapşă cu şase lucruri despre mine. Calităţile, cum au ele legătură tot cu mine, pot fi incluse în leapşa asta în care trebuie doar să mă laud. Deci împuşc doi iepuri dintr-o lovitură. Să purcedem, zic:

1. Îmi place să mă implic în tot felul de proiecte şi să ajut la desfăşurarea şi finalizarea lor. Nu aştept neapărat foloase. E o calitate, nu?

2. Îmi place să organizez: tweetmeet-uri, blogmeet-uri, nunţi, botezuri, mese festive, înmormântări, parastase. Şi să mă bucur când văd că lumea participa, iar la sfârşit mai lasă şi feed-back.

3. Sunt calm. Al dracului de calm din punctul unora de vedere. Eu cred că e o calitate, chiar dacă pe unii îi calcă pe nervi calmitatea asta a mea.

4. Unii ar spune că gândesc matur. Aici chiar nu vreau să mă pronunţ. Îi las pe alţii să confirme.

5. Nu-mi place să vorbesc mult, prost şi fără rost. Prefer să tac sau să deschid gura atât cât e nevoie. Uneori poate fi considerată o calitate chestia asta.

6. Nu mă las influenţat de cei din jur. Fie că-mi eşti cel mai bun prieten, sau pur şi simplu faci parte din anturaj, n-o să reuşeşti să-mi bagi ţigara pe gât decât dacă-mi prezinţi 50 de motive pentru care ar trebui şi mi-ar plăcea să fac asta (dar nici atunci nu trebuie să fii sigur că te voi asculta).

Leapşa merge mai departe către Ioana, Ionut, Iulia şi Dan.

Într-o lume în care timpul costă bani, iar informaţia, fiind atât de multă, trece de multe ori fără a fi băgată în seamă, probabil te întrebi dacă e bine să scrii articole foarte lungi, sau dacă trebuie să le împarţi în mai multe, dar scurtuţe.

Unii te sfătuiesc să le împarţi, astfel mimând salvarea timpului fiecărui cititor, făcându-l să revină, să înceapă să se aboneze la blogul tău, stând cu sufletul la gură şi aşteptând cealaltă parte.

Alţii îţi spun că până nu-ţi termini treaba, nu faci nimic, deci ar trebui ca povestea ta (sau ceea ce voiai sa scrii pe părţi) să se termine în acelaşi articol în care ai început-o. Vor susţine că cititorul nu stă să se aboneze la blogul tău, uită că trebuie să revină şi-l laşi şi cu ochii în soare.

Ce cred eu despre împărţirea articolelor?

1. Dacă n-ai de gând să faci trimitere de la un articol la altul, degeaba îl împarţi. Cititorul ar putea să găsească toate părţile fără nicio problemă, dar asta numai dacă le scrii una după cealaltă, dar când articolele se pierd în arhivă, unui vizitator de pe Google (sau oricărui alt vizitator) îi va fi greu să găsească toate părţile dacă nu trimiţi câte-un link între articole.

2. Dacă vrei să povesteşti ceva (un concert, un eveniment etc.), ar fi bine s-o faci într-un singur articol. Poţi rezuma tot ce s-a întâmplat, foarte uşor, în maxim 1000 de cuvinte (iar 1000 de cuvinte nu sunt greu de citit), pentru că nu ştiu pe câţi îi interesează detalii picante în legătură cu ceea ce ai tu de povestit.

3. Dacă scrii un tutorial mai lunguţ, e bine să-l împarţi, dar să nu uiţi ca la sfârşitul tuturor părţilor să faci un articol în care să pui toate link-urile laolaltă (cum am făcut eu aici). Totodată, să nu uiţi de punctul 1.

Voi ce părere aveţi despre împărţirea articolelor?

În urmă cu mai bine de jumătate de an am hotărât să-mi cumpăr un router wireless pentru a mă putea conecta la internetul furnizat de UPC şi de pe laptop, că mă săturasem de viteza mică şi de conexiunile proaste ale internetului mobil de la Orange.

Cum laptopul pe care l-am ales eu acum vreo doi ani nu se bucură de o placă Wireless, a trebuit să-mi cumpăr un adaptor. Aşa m-am ales eu cu un Edimax EW-7318Ug.

Părerile, rezumându-le la câteva cuvinte, ar oscila între „groaznic” şi „foarte prost”. În afara faptului că adaptorul vine cu un soft prostuţ şi urât ca design, încă de când îl vezi şi îl ţii în mână pare un produs de proastă calitate. Lăsând şi aceste lucruri la o parte, ţin să vă anunţ că în decurs de 4 luni, am stricat două astfel de adaptoare. De ce două? Pentru că aşa am reuşit: să pun mâna pe amândouă în acelaşi timp. Doar nu credeaţi că am fost atât de dobitoc încât atunci când s-a stricat primul să-mi mai cumpăr unul la fel, nu?

Motivele pentru care s-au stricat nu există. Pur şi simplu atunci când le introduci în PC nu se întâmplă nimic. Nu spun că le-am trântit sau bruscat, nici că le-am folosit excesiv. Pur şi simplu PC-ul nu le recunoaşte, iar beculeţul care arată că minunăţiile caută conexiuni nu se aprinde.

Ce-am făcut? Mi-am luat altul, un TP-Link TL-WN321G de la eMag. Sunt mulţumit. Au trecut aproape două luni şi merge brici. Unde mai pui că arată mai omeneşte (pare mai rezistent decât celălalt), a fost mai ieftin, iar oamenii care au scris review-uri pe vestitul magazin online au avut de spus numai lucruri de bine.

Acum aşteptăm doar să ne facem singuri o părere după mai mult de două luni. Cât despre softul cu care vine, ţin să vă spun că nu l-am testat, pentru că Windows 7 îl recunoaşte fără niciun fel de progrămel.

Concluzia:

Nu recomand adaptorul Wireless Edimax EW-7318Ug, dar tind să vă spun că merită cumpărat un adaptor TP-Link TL-WN321G, deşi nu l-am testat destul. Oricum, orice aţi face, feriţi-vă de Edimax EW-7318Ug.

Mulţumesc!