Nici n-am ajuns pe 1 Decembrie, chiar daca ne apropiem considerabil, ca iarna ne cam bate in spate. Astazi a fost o vreme din aia „câinoasă”. A inceput usor, cu un cer putin innorat si cu o temperatura destul de acceptabila. S-a continuat cu putina ploaie, dupa care, totul s-a transoformat intr-o adevarata zi de iarna. Deodata picaturile au devenit fulgi de zapada iar temperatura acceptabila si-a schimbat cursul spre un vant puternic. A plouat, a nins si apoi iar a plouat. Chiar daca era un frig de nedescris, copiii nu incetau sa se joace. In timp ce ningea, ma uitam pe geam la copiii care se bucura de prima zi „cu fulgi” din acest an.
– O sa fie o iarna cu zapada, aud de undeva din spatele meu
– Da. Asa e! Ce poate fi mai frumos?
Pacat ca n-a durat prea mult si ca totul a devenit iar o ploaie nepasatoare si cu picaturi mici, inegale, de toamna.
La un moment dat incepeam sa ma imaginez alaturi de cei care se bucurau de fulgii deabia cazuti din cer. Imi aminteam de copilarie si de zilele in care stateam de dimineata pana seara afara doar ca sa ma joc de-a orice. Iarna ignoram foamea, ignoram frigul si umezeala si preferam sa stau la inca un joc de-a „cazemata” intre mine si tovarasii mei uniti. Parca mai ieri a fost primul an in care „am avut dezlegare” la pocnitori. Parca ieri stateam dupa un zid de zapada si aruncam in altii cu bulgari mari, grei si tari, avand mainile deja inghetate.
Cred ca anul acesta iarna a venit prea repede. Nu ne-a lasat sa ne „pregatim” destul. Totusi…cine nu se bucura de iarna? Oricat de devreme sau de tarziu ar veni toti suntem altfel iarna. Ne dam seama ca Anul Nou ne bate la usa si ca am mai imbatranit putin, ca lucrurile poate se vor schimba in urmatorul an si ca ne dorim, ca intotdeauna, o viata mai buna in aceeasi Românie pe care, cateodata, o urâm la propriu.