Alt motiv pentru care nu-mi plac pisicile
468 afisari.Povesteam înainte să plec despre o întâmplare foarte ciudată din sufrageria apartamentului meu.
Am spus că misterul nu poate rămâne sub semnul întrebării şi că este de datoria mea să descopăr făptaşul. Uite că l-am descoperit (nu eu personal, dar l-am descoperit) şi mă simt dator să vă spun şi vouă. Cred că s-a dus tot suspansul articolului de când aţi citit titlul şi primele două rânduri dar eu voi continua să scriu.
Ce trebuie să ştiţi este că Desdemona e un geniu, fără urmă de îndoială. Mâţa .. fiinţa aia şireată pe care o urăsc din tot sufletul, aia neagră cu pete albe pe la gât care aparţine vecinului de la apartamentul 27, aia de îmi mănâncă mie zilele şi îmi zgârie creierii în fiecare noapte cu ţipetele ei de împerechere, aia e făptaşa. Draca aia!
Deşi aveam impresia că n-avea cum să ajungă din bucătărie până în sufragerie, uite că a făcut-o. Cum? Nu ştiu. Dar a făcut-o. A găsit-o mama în casă a doua zi (eu plecasem deja în cantonament atunci) şi a dat-o afară.
Dacă eram în locul ei (al mamei) o omoram. Dar cum n-am fost, fiara încă mai trăieşte. Nu contează, o să i-o plătesc eu. Ori o otrăvesc, ori o împuşc, ori o spânzur din greşeală, ori o calcă maşina, ori cade (din pură întâmplare) de pe bloc, ori … mă mai gândesc ce lucruri horror ar putea să i se mai întâmple în următoarele zile.
Cred că îmi deschid o firmă de hingheri pentru mâţe. O să ne numim, „Hingherii pentru mâţe”. De nu arunc cu pisici cum voia Hitler să arunce cu ţigani să nu-mi zici mie Grim.







era careva care nimerise varianta cu pisica

Ultimul articol al lui 92lucia – Isi bat joc de onoarea ta
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 15:35
Desdemona era. am dat link spre comentariul ei
Reply
este vina stapanului din moment ce era la tine in casa
cu el ar trebui sa iei masuri
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 18:50
asta am de gand sa fac
Reply
Twitter: VMarian
says:
Bravo! Esti de-al meu. Si eu le urasc. Cand am fost prin a 3-a am aruncat doua pisici de-ale lui bunica in fantana. Am si scris un post despre asta.

Ultimul articol al lui Marian – Twitter, Hi5 şi Gravatar. Şmecherii (şi mai ziceţi că nu sunt hecăr)
Reply
Fucking cats
… Si eu le urasc .. cand prind una ,nu cred ca mai cade in picioare
.
Ultimul articol al lui manhst – Nicu Constantin a decedat
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 16:26
îmi place cum gândeşti
Reply
vad ca sunteti mai multi care le urati. facem o campanie anti-pisici
Glumesc, normal. Ce-ar fi sa se faca o campanie anti-oameni? Ar fi naspa, deci lăsăm pisicile să trăiască, dar numai câteva
Reply
Twitter: seoslayer
says:
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 16:24
shht
nu mai râde. puteau fi fantome
Reply
slayer666
Twitter: seoslayer
Reply:
Septembrie 18th, 2009 at 11:32
da….cu siguranta
…
atragi si tu spirite pozitive si negative?
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 18th, 2009 at 13:06
atrag? le folosesc. o sa vezi
Reply
Twitter: dianlex
says:
bai nu fiti rai, sa v-arunce si pe voi cineva in fantana, hai hai, mai ganditi-va si la bietele animale.
Ultimul articol al lui Alexander – Iar prima zi de scoala….
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 16:24
sa inteleg ca vrei sa-i tai capul vecinului ca nu are grija de mâţa lui. Asa am sa fac .. îi omor pe amândoi
Reply
Twitter: FLNro
says:
Eu sunt alergic la pisici

Ultimul articol al lui fLn – bă dă-o drecu’
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 16:23
super! le urasti si mai mult
Reply
Nu cred ca mai scapa pisica aia de tine
Eu stau la et. 1 si am o iedera in fata blocului. Si pe aia se urca pisici la mine in balcon

Ultimul articol al lui CarmenPunkGirl – Concert Green Day in Romania !
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 16:23
nu crezi? sigur nu scapa! in contextul de fata nu exista „cred”
Reply
Am rozatoare, mai precis porcusori de Guineea. imagineaza-ti ca si eu urasc matzele
(scuze pt tz dar se intelegea altceva
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 16th, 2009 at 16:22
si asa se intelege altceva daca vrei. in loc de mâţe poate ieşi maţe
Reply
Twitter: Mihai_Only
says:
Urăsc din suflet ființele alea care se dau pe lângă tine să le dai de mâncare și un adăpost, care se alintă ca să le cazi la picioare și care te zgârie cu prima ocazie când le superi și le arăți că nu vrei să le rănești.
Mai buni sunt câinii, loialii căței care mârâie până și când simulezi o bătaie sau un skandenberg din dorința de a te apăra și ocroti.
Ultimul articol al lui Mihai – Nu mai vrem mizerii în țară
Reply
Twitter: Kilmster
says:
Pana acum nu am avut probleme cu fiintele astea. Dar, nu imi plac. Prefer cainii

Ultimul articol al lui Daniel – Nici poze nu mai pot să uploadez ?
Reply
Twitter: pavel_rad
says:
Sunt solidar cu tine. Si eu urasc matele

Ultimul articol al lui RedAndBlue – Să fie fată sau băiat?
Reply
Ieeey! Nu mi s’a mai spus pana acum ca sunt o “genie”
.. dar ma pot angaja ca detectiv particular.. specializare- fenomene paranormale dar nici chiar atat de paranormale
.. adica daca are vreun sens, il pricepeti voi, daca nu.. inseamna ca e din cauza somnului ratat azi noapte..
Tenx, Grim! pt compliment
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 17th, 2009 at 16:02
you welcome!
Reply
parca am mai zis k am un motan birmanez de 8 ani de zile.M-am obisnuit sa il vad mereu prin casa sa ma joc cu el si sa stea langa mine!Sincer nu stiu cum va fi cand va trece in nefiinta! si nu stiu daca mai pot sa imi iau altul.O sa fie imi f dor de el k m-am atasat si am avut grija de el de cand inceapa intro cutiuta de pantofi … era f mic si dragalas!
Ultimul articol al lui Crok – Ce ti-e si cu bacu’ asta!
Reply
Twitter: pricop1992
says:
nici mie nu imi plac matele , oricum cea mai buna razbunare ar fi sa o prinzi si sa o legi de un copac si sa aduci un caine
sa o omoare
…
Reply
Grim_Cris Reply:
Septembrie 18th, 2009 at 13:07
buna idee. am s-o iau in considerare. merci
Reply
Grim,esti un da best blogger,nu mai pot de ras !



Dacă eram în locul ei (al mamei) o omoram. Dar cum n-am fost, fiara încă mai trăieşte. Nu contează, o să i-o plătesc eu. Ori o otrăvesc, ori o împuşc, ori o spânzur din greşeală, ori o calcă maşina, ori cade (din pură întâmplare) de pe bloc, ori … mă mai gândesc ce lucruri horror ar putea să i se mai întâmple în următoarele zile.
Cred că îmi deschid o firmă de hingheri pentru mâţe. O să ne numim, „Hingherii pentru mâţe”. De nu arunc cu pisici cum voia Hitler să arunce cu ţigani să nu-mi zici mie Grim.
Reply
Grim_Cris Reply:
Octombrie 16th, 2009 at 18:42
merci! ma bucur ca ai savurat articolul
Reply
dracu sa va ia de speriati.
ce aveti cu mitzele?
hai, fuga mars la gitu’ lui vadim! daca’n drum dati de becali rupeti-i fundu gras.
pazea de halloween.
Reply
Grim_Cris Reply:
Octombrie 21st, 2009 at 14:33
am zis ca nu-mi plac mâţele pentru ca mi-e frica de ele sau n-am inteles eu ce vrei sa subliniezi?
Reply
Andrei Reply:
Octombrie 21st, 2009 at 15:24
De ce sa-ti fie frica de ele? Mie-mi plac, am un pisic negru acasa
si i-am pus numele Obama
Reply