Blogul lui GrimCris

Iar ajungem la discuţii despre lucruri prost făcute şi, dacă data trecută ne-am îndreptat spre teatru, de această dată vreau să-mi exprim nemulţumirea faţă de lumea filmelor. N-am să generalizez deşi la asta vaţi fi aşteptat. Veţi vedea …

Că tot sunt plecat la ţară iar internetul pare să meargă ca pasta. Adică, mai prind şi eu câte o lingură de internet o dată la două zile şi trag cu dinţii de ea de parcă ar fi un drog ca să nu rămân în urmă (chiar dacă am rămas deja). Thanks God pentru momentele în care am scris articolul despre a zecea săptămână de campanie şi pentru ăsta (să vedem dacă nu cumva îmi cade netul până îl termin pe ăsta).

Revenind: cum netul se dădea şmecher şi nu voia să se conecteze, iar eu mă plictisisesm deja de puţinele jocuri care îmi mănâncă PC-ul (nu m-am gândit niciodată c-o să am atât de mult timp să mă joc încât să mă plictisesc de ce nici nu încercasem până acum), m-am gândit să răsfoiesc folderele de filme şi să încep să urmăresc ce-mi vine la mână. Am început prin a şterge filmele pe care le văzusem deja (nu ştiu voi, dar eu fac asta de fiecare dată când intru în folderul de filme). Au mai rămas vreo 5 GB de filme cu skateboard (pe alea nu mă lasă inima să le şterg) şi încă vre-o câteva filme downloadate de mult pe care cică voiam să le vizionez cu luni în urmă.

Ei bine, am început cu cele de la Walt Disney: m-am uitat la Ratatouille, Wall-E şi Let’s Go Finding Nemo. Toate filme foarte bune, nici un comentariu de bad, boring, sau altfel de descrieri: căutaţi pe Google dacă vă trebuie mai multe informaţii. Pe cel din urmă îl mai văzusem o dată dar nu m-a lăsat sufletul de iubitor de desene animate să-l şterg până nu l-am văzut şi a doua oara, asta ca să clarificăm posibilele comentarii gen: „Bă, dar Let’s Go Finding Nemo e foarte vechi, cum de nu l-ai văzut până acum?”. Şi dacă aveţi de gând să lăsaţi comentarii de acest gen, abţineţi-vă, pe bune!

După Pixar şi Walt Disney, am trecut la filmele normale, în regii Americane:
Slackers – un film din 2002, cu adolescenţi, pe care mă chinui de foarte mult timp să-l văd; se pare că am reuşit şi chiar mi-a plăcut
Night at the Museum 2006 – cu vestiţii Robin Williams, Owen Wilson şi Ben Stiller, un film foarte bine realizat cu efecte extraordinare şi un scenariu de invidiat. Chiar merită!
The Guitar 2008 – am fost total dezamăgit. Mă aşteptam la ceva care să te ţină cu ochii beliţi la monitor până uiţi să clipeşti. De unde atâta fericire? Clipeam din ce în ce mai des ca să nu adorm. A fost naşpa! Acţiune săracă, scenariu prost şi o regie de tot câcatul. Dacă aveţi de ales între The Guitar şi o carte de colorat, duceţi-vă şi coloraţi. Vorbesc foarte serios. Măcar coloratul îţi dezvoltă simţul observaţiei şi al contrastului. Filmul îţi dezvoltă simţul somnului şi nervii.
18 years old virgin – altă panaramă de film. E mai prost decât filmele porno la un loc. E incomparabil mai naşpa decât The Guitar 2008, e mai prost şi decât desenatul cu cretă pe asfalt când plouă. Dacă aveţi de ales dintre 18 year old virgin şi desenatul cu cretă pe asfalt când plouă, duceţi-vă şi desenaţi. Sau jucaţi-vă cu păpuşi sau trenuri.

M-am cam întins cu vorba … voiam să vă arăt cele mai proaste filme ever şi v-am arătat toate filmele pe care le-am văzut zilele astea. Dar nu contează, sunt bune pentru cultura voastră generală. Şi, ţineţi minte, oriunde vaţi duce şi orice aţi face, feriţi-vă de 18 years old virgin şi The Guitar 2008 … e timpul irosit degeaba. Mai bine îl baţi pe fractu’ mai mic decât să te uiţi la filmele astea sau joci X şi 0 cu prietenul tău imaginar.

Aşa că, pentru că până miercuri nu ştiu dacă mai prind vre-o ţâră de semnal ca să mai scriu ceva … baftă în toate! See you soon, hopefully!