Cred că am să fac o crimă!

      337 afisari.

De abia au trecut patru zile de când sunt departe de casă şi deja dorinţa de a omorî pe cineva creşte. De obicei nu e aşa. Sunt cât se poate de calm când trebuie, dar mai sunt şi dăţi în care pur şi simplu îmi ies din minţi.

Patru zile de agonie am suportat, mai urmează încă 16. Ori o fac rapid, ori înnebunesc aici. Prefer ca totul să decurgă cât se poate de silenţios. Nu vreau s-o fac să sufere. Nu vreau s-o doară prea mult, chiar dacă pe mine m-a torturat într-una de ceva vreme încoace. E om ca şi mine, dar nu merită să trăiască (ca şi mine), cel puţin din punctul meu de vedere.

Încă nu mi-am stabilit locul şi arma cu care am s-o comit, dar am timp destul să mă hotărăsc. Probabil va fi o simplă alunecare pe balustrada balconului friguros urmată de o plonjare în gol de la etajul cinci. Sau, cine ştie, poate o moarte subită în timpul nopţii. O sufocare sau o ştrangulare. Mă gândesc însă că ar fi mai frumos din partea mea s-o determin să plece pur şi simplu. S-o fac să dispară ca să-mi fie mie mai uşor. Sau, aş putea-o face să-şi ia viaţa singură. Timp am, idei cât cuprinde, curaj nu mai spun, îmi trebuie doar planul perfect. Perfect, în viziunea mea, că se ştie că tot ce iese din mintea mea e perfect, dar nu şi pentru mine.

Stau la camera 512, la etajul cinci al unui hotel al cărui nume prefer să nu-l fac public. Fix la camera 513 este o bătrână în putere cu o voce cât o trompetă (unii declară cum că ar fost soprană în copilărie, dar nu sunt sigur de această informaţie). Vorbeşte don’şoara la telefon de-mi zguduie mie pereţii. Când mai vine câte-o octogenară în vizită mă simt de parcă aş fi undeva în camera ei, ascuns în spatele fotoliului dungat. Ori şi-a făcut femeia studio în cameră de vorbeşte la microfon, ori simţurile mele sunt prea ascuţite.

Nici nu pot să dorm noaptea. Vorbeşte baba la telefon până urlă lupii de lună plină. Iar după-amiaza, când încerc să recuperez, o sună nu-ştiu-ce amorezat de la altă cameră şi stă şi ţipă în telefonul fix de sare tencuiala de pe pereţi. Dacă ar fi să se facă un concurs între ea şi Florin Piersic, vă spun sigur că cel din urmă ar fi pantaloni scurţi spre deosebire de ce este în stare trompeta de la camera 513.

Ori fac atac de cord o dată, ori plec nebun de-aici, ori surd. Dar mai simplu mi-ar fi s-o ameninţ şi s-o fac să-şi ia tălpăşiţa. Sau să mă rog la ‘ăl de sus să-şi termine banii şi sejuru’ şi să plece naibii la ea acasă.

Deja îmi tremură degetele pe tastatură de nervi, nici nu mă pot concentra. Iar ţipa asta la nu ştiu cine prin telefon. Să mor de pricep care-i treaba cu ea.

56 Comentarii la “Cred că am să fac o crimă!”

  1. Marius.
    Twitter: Marius__
    says:

    nasol nasol de tot..
    Ultimul articol al lui Marius. – No post My ComLuv Profile

    Reply

  2. BlackCat says:

    Trimite-i niste ceai cu gheata, inghetata de toate sortimentele (in special de lamaie, bleach) si apoi sun-o sa-i spui ca esti un criminal in serie si te pregatesti sa o omori daca nu tipa din rasputeri in urmatoarea secunda. Asta ar trebui s-ai omoare vocea si sa ai un pic de liniste. Macar juma de ora.;)
    Ultimul articol al lui BlackCat – Reinventand roata My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    sau, daca am noroc, suna la politie si nu mai am liniste deloc :))

    Reply

    BlackCat Reply:

    Daca ii dai destula gheata nu cred ca o sa mai poata vorbi cu politia.
    Ultimul articol al lui BlackCat – Reinventand roata My ComLuv Profile

    Reply

  3. cristinapk
    Twitter: CristinaPK
    says:

    DE OBICEI ******
    Ultimul articol al lui cristinapk – “Zece negri mititei” de Agatha Christie My ComLuv Profile

    Reply

  4. cristinapk
    Twitter: CristinaPK
    says:

    DE ABIA ****
    Ultimul articol al lui cristinapk – “Zece negri mititei” de Agatha Christie My ComLuv Profile

    Reply

  5. cristinapk
    Twitter: CristinaPK
    says:

    care situatie e mai ciudata? atractia ptr unu de 13 ani sau strangularea unei babe?
    comunicareaa!!! bate-i in usa si roag-o sa vorbeasca mai incet ca te deranjeaza, iar daca nu vrea ureaza-i introducerea telefonului in cur placuta, poate-si revine.
    Ultimul articol al lui cristinapk – “Zece negri mititei” de Agatha Christie My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    situatia ta e mai ciudata. sigur.

    cu don’soara? am incercat sa discut dar degeaba. si n-am chef sa stau sa-mi chem antrenorii pentru o batrana. am sa-i platesc cu aceeasi moneda la un moment dat

    P.S.: Merci de corecturi :-: sunt ticuri de scriere de care nu reusesc sa scap :-w

    Reply

  6. cristinapk
    Twitter: CristinaPK
    says:

    a, si daca nu si nu, vino acasa, ca tot iti simtim lipsa :P
    Ultimul articol al lui cristinapk – “Zece negri mititei” de Agatha Christie My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    imi simtiti lipsa? ;;)

    Reply

  7. Spike says:

    Vezi, vezi, sa te mai puna dracu sa mai pleci de langa noi :P treci inapoi acasa :)>-
    Ultimul articol al lui Spike – Jalnic My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    totusi, „sejurul” are si partile lui frumoase 8->

    Reply

    Andrei Reply:

    Cum ar fi?/:)

    Reply

  8. Andrei says:

    Baga si tu la 12 noaptea un rock ceva la maxim… Daca bate la usa la tine sau in perete sa dai mai incet te faci a dracu si dai mai tare>:)

    Se putea si mai rau: sa geama una in fiecare noapte langa camera ta:-”

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    ar fi fost mai bine sa geama una in fiecare noaptea langa camera mea. cel putin dupa-amiaza aveam liniste. si dupa ce ma obisnuiam cu gemutul era chiar ok.

    in cazul babei, mereu tipa ceva nou 8-|

    Reply

    Andrei Reply:

    Tu in loc sa te bucuri ca ai un motiv sa-ti versi nervii pe cineva… Ia si tu o drujba si dute-n camera ei si vopseste peretii cu rosu.>:) >:)

    Reply

  9. Spike says:

    “Bine ati venit in camera de tortura”
    Ultimul articol al lui Spike – Jalnic My ComLuv Profile

    Reply

  10. XtincT says:

    Este ceva in genul picatura chinezeasca :))
    Ultimul articol al lui XtincT – M-am săturat… My ComLuv Profile

    Reply

  11. Neamtu'
    Twitter: neamturomascani
    says:

    Bre, da’ mai exact, ce natie de hotel e ala? E pentru batrani surzi? Sau e si pentru alt tip de oameni? Si nu te mai gandi la crima, are dumnezeu grija de toate, daca pui putin ulei pe prima treapta, la coborare…
    Ultimul articol al lui Neamtu’ – Am castigat, din nou! My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    bre, la Baile Felix vin fooooarte multi batrani ca sa-si trateze spatele si ce alte dureri mai au ei, motiv pentru care hotelul e 50% plin de batrani.

    faza cu uleiul pe prima treapta nu tine. avem lift! si nu stiu daca ii convine babei sa foloseasca scarile pret de cinci etaje

    Reply

    XtincT Reply:

    Am fost si eu la baile felix in tabara vara trecuta , noi am stat la un centru dasta gen camin… si am vazut si eu acei batrani de la felix, si iarna sunt acolo ??
    Ultimul articol al lui XtincT – Documentar – Horror My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    sunt acolo pe toata perioada anului pentru ca apa e calda oricand

    Reply

  12. cristinapk
    Twitter: CristinaPK
    says:

    mai ai vecini nu? da. bun. daca pui rock nu merge ca ii enervezi si p’aia si n-are sens ca ei n-au treaba. daca pui ulei pe prima treapta ar trebui sa fii norocos sa calce baba prima. probabil inaintea ei vor mai fi multi. comunicarea ramane. sau venitul acasa. sau.. o farsa bine gandita-doar ptr ea. ajungi in camera ei si-i tai firul de la telef. ? sau pur si simplu faci o reclamatie. ai timp in 16 zile sa te gandesti la ceva ingenios. bafta.
    Ultimul articol al lui cristinapk – “Zece negri mititei” de Agatha Christie My ComLuv Profile

    Reply

    Andrei Reply:

    corect, ii tai firu de la telefon, da-o naibii. Da daca are mobil?:)]

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    pai toata noaptea pe mobil vorbeste. la fix se retrage doar cand o suna amorezu’

    Reply

    Andrei Reply:

    Aolo are si de-ala??? Condoleante… Ba daca nu merge asa intra noaptea peste ea cu niste acid de baterie-n mana si toarna-l pe ea>:)
    Sau pune-i cianura in cafea.>:)
    Pune-i piedica pe scari.>:)
    Da-i cu ceva-n cap>:)

    De ce sunt asa sadic? Comunicarea e solutia!

    Reply

    Andrei Reply:

    Ping! Idee: O inveti sa scrie SMS-uri!!!*-:)

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    dar trebuie sa-l invat si pe ala cu care vorbeste sa-i raspunda prin SMS-uri. e prea multa munca

    Reply

  13. Dexter
    Twitter: dexterstat
    says:

    parerea mea.. e sa iti faci rost de niste somnifere puternice;)
    Ultimul articol al lui Dexter – Boli, mass-media, motoare de cautare si gripa porcina My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    daca iau somnifere puternice cum ma mai trezesc pentru antrenament?

    Reply

  14. Phera . says:

    De ce nu suni tu la politie ? Sau , ai putea sa o enervezi … te anunt imediat ce ma gandesc cum :)) .
    Ultimul articol al lui Phera . – Temeri . My ComLuv Profile

    Reply

  15. phidas
    Twitter: phidas21
    says:

    Cred ca am ceva interesant pentru tine, sper sa-ti placa: http://sp2.ro/grimcris :d
    Ultimul articol al lui phidas – Moartea lui Kenny din South Park My ComLuv Profile

    Reply

  16. Adi says:

    Neah, ma intreb cum dracu de mai rezisti. Eu zic sa o termin frumos, usor si silentios..::>
    Iti urez succes Grim ! :)
    Ultimul articol al lui Adi – SONDAJ : Ce facem cu gripa porcină ? My ComLuv Profile

    Reply

  17. Daniel
    Twitter: Kilmster
    says:

    Intra peste ea in costumul de Super Grim =)) Si amenint-o ca o omori daca mai tipa. :D
    Ultimul articol al lui Daniel – Neah, nu mă omor după trafic… My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    stiam eu ca am uitat ceva acasa. costumul de SuperGrim .. pfiu …

    Reply

    Daniel
    Twitter: Kilmster
    Reply:

    Asa ceva nu se face :-w
    Din pacate, pentru asta, vei suporta consecintele.. :(
    Ultimul articol al lui Daniel – Neah, nu mă omor după trafic… My ComLuv Profile

    Reply

  18. shkk says:

    Nu prea am idei ca nu am patit-o si nu pot decat sa iti urez suxes :) .
    Ultimul articol al lui shkk – Istoria Google in 2 minute My ComLuv Profile

    Reply

  19. dumitru says:

    ai răbdare frate, poate te ridici la ea și îi spui tot ce gîndești despre ea;)
    Ultimul articol al lui dumitru – Vai de noi! Gripa “care o fi”! My ComLuv Profile

    Reply

  20. Stampile says:

    eu am deaspra apartamentului unde locuiesc o familie mama+fiu si fiul pana in 10 ani o anunta pe mama lui dupa ora 22.30 cam tot ce se intampla la TV tipand….nu dorm in aceeasi camera…totul se intampla pana in jurul orei 24, are o voce fantastica pustiul, cred ca aud si vecinii de sub mine ce striga el…asa ca te inteleg prea bine :d

    Reply

    Spike Reply:

    Astfel, daca ai ratat stirile stii de unde sa faci rost. Problema este, zice si rezumatele de la meciuri din fotbal? :D
    Ultimul articol al lui Spike – Seria continuă My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    nu zice baba stiri. doar ce mai faci si chestii din astea

    cred ca am sa scriu o carte despre viata ei, am auzit tot ce a discutat pana acum

    Reply

    Spike Reply:

    Eu ziceam de stampile :)
    Ultimul articol al lui Spike – Seria continuă My ComLuv Profile

    Reply

  21. 92lucia says:

    Cantonamente de relaxare in Turcia…Baile Felix…:| Ma apuc de atletism:))
    Ultimul articol al lui 92lucia – Chestii My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    la Baile Felix nu e de relaxare. aici ma antrenenez. nici nu stii cum e sa alergi pe ploaie torentiala, cu apa pana la glezne, fiind singur prin padure 8-|

    Reply

    92lucia Reply:

    Singura prin padure…nu stiu. Stiu cu inca 14 fete:)) Si totusi noi de ce nu facem doua cantonamente pe an? Si de ce nu le facem in timpul scolii? Nu e corect.
    Ultimul articol al lui 92lucia – Femeia- templu de senzualitate My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    ia prinde tu lotul României sa vezi cum stai cate 10 luni din 12 in cantonament. o sa-ti doresti sa fii acasa. atunci n-o sa fie corect :))

    oricum, in cazul tau, te antrenezi in sala si cam atat. aici ne urca pe dealuri, pante, etc. ne trebuie forta 8-|

    Reply

  22. Imbat-o
    sau pune-i un somnifer sa mai doarma si ea…ca ar sa toceasca telefonul ala:)) =))
    Ultimul articol al lui MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM – Desi My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    aseara i-am batut in perete. mi-a batut inapoi si a continuat sa vorbeasca la telefon 8-|

    da ce crede ea ca fac eu aici, codul morse?

    Reply

    Spike Reply:

    Tare asta =))
    Ultimul articol al lui Spike – Seria continuă My ComLuv Profile

    Reply

  23. Mey eu cred ca e in cautare de noi prieteni:)) ) si o fi zis ca vrei sa i te alaturi…:)) )=)) )
    Ultimul articol al lui MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM – Gripa porcina! My ComLuv Profile

    Reply

  24. SeAcRoNnN says:

    Deci,seara cand nu poti sa dormii incepe si injura sa auda prin pereti si poate se linisteste,dar imi place cum gandesti cu o moarte rapida,blocheaz’o in lift,ia’ti costum de superman(ca supergrim l’ai uitat) si taie firu cu raze laser(e bun si cutitu cu care tai painea).
    Ultimul articol al lui SeAcRoNnN – Tentatia lu’ Jack My ComLuv Profile

    Reply

  25. Sixx says:

    Eu zic că odată şi odată o să plece baba. Înaintea ta.

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    dacă are baba bilet de-ăla de stă gratis aici două luni, slabe şanse

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

Lasa un raspuns





Blogul lui GrimCris powered by WordPress © 2009 by Grim Cris. Toate drepturile sunt rezervate.

Gazduire | Servere Vps