…e Andrei

      205 afisari.

Cele mai funny persoane, din punctul meu de vedere, sunt copiii şi beţivii. Dacă despre beţivi am mai discutat în numeroase rânduri, cred că a venit timpul să vă povestesc şi o întâmplare în care a fost implicat un copil, la fel de amuzat ca majoritatea de vârsta lui.

Incidentul a avut loc acum multe luni, dar deabia azi mi-am făcut puţin timp să-l amintesc într-un articol. Problemă nu cred că este în acest caz pentru că nu e ştire care să apună, e doar o întâmplare ce poate fi povestită şi peste 100 de ani dacă are cine s-o facă.

Întâmplarea făcea că mă întorceam, într-o seară de primăvară, singur din păcate, spre casă, pe o rută … să-i spunem puţin mai ocolitoare. Nu-mi urmasem drumul uzual pentru că nu aveam chef, iar noul drum era printr-un părculeţ nu foarte departe de ceea ce numesc eu „casă”.

Faza a fost surprinsă sporadic, iar norocul neprevăzut care-mi gâdila glandele ce se ocupă cu râsul a făcut ca ceasul să arate peste ora 20:00, iar un copil împreună cu mama sa tocmai să părăsească parcul. Copilul transpirat după o joacă îndelungată, o ţinea strâns de mână pe mama sa, povestindu-i printre gâfâieli:

- Mami, ştii cine e băiatul cel nou?
- Nu, mami. Cine e?
- E Andrei

Bine, poate faza n-a fost atât de amuzantă, dar pe mine m-a făcut să schiţez un zambet această discuţie (probabil şi din cauza actorilor foarte bine aleşi) tocmai din cauză că băiatul s-a concentrat foarte mult pe numele celui nou, în loc să-i povestească mamei ce e cu el. Adică, de unde a venit, unde stă, fratele/vărul cui este, sau cum a ajuns să se joace cu ei? Nu! Tot ce conta era prenumele. De parcă mama sa, după prenume, avea o revelaţie şi afla tot arborele genealogic al puştiului.

Restul discuţiei, deşi cred că vreţi s-o aflaţi, n-am mai surprins-o din motive, să le spunem de direcţie. Pentru că ne îndreptam în direcţii diferite, eu cred că mă şi grăbeam puţin, n-am mai auzit şi continuarea dialogului. Totuşi, fie că vă vine să credeţi sau nu, e funny să asculţi copiii vorbind.

Cheers!

7 comentarii pana acum

  1. Ndrey
    #1

    Imi pare rau, eu urasc copii mici :))
    Ultimul articol al lui Ndrey – M-am dat pe muzica My ComLuv Profile

    Reply

  2. RedAndBlue
    Twitter: pavel_rad
    #2

    Eram ieri la fratele mai mare. Are un copil de 7 ani. Drac mare. Are in cap numai bataie ca in Ben 10. Ieri a venit vecinul nepotului care are 3 ani. Deci am ras de nu am mai putut. Cand reusea sa prindă mingea in mana si sa o arunce in poarta striga si sarea si arunca mainile in sus de numai putea: “Am dat gol. Eu am dat gol” , repeta de fiecare data intr-un stil copilaresc. Dar nu suport copii cand plang. Atunci parca ii urasc :D
    Ultimul articol al lui RedAndBlue – Răbdări pierdute I My ComLuv Profile

    Reply

  3. Turcik
    #3

    You’re crazy :)) Cum spunea si Achmed: “That’s not funny!!” :)) sau poate ca am eu ceva… copiii mici imi plac, dar pana la un punct: cand incep sa planga zbiere :))
    Ultimul articol al lui Turcik – Filozofie de 00:41 My ComLuv Profile

    Reply

  4. Ginake
    Twitter: Ginake
    #4

    Nu am gasit o pagina de contact asa ca am lasat aici mesaj. Da-mi add la id: ginakeboss, vr sa vb mai multe cu tine legate de blog.:)>-
    Ultimul articol al lui Ginake – 2004_03_17_kay_sivilay_mercedes_240__364 My ComLuv Profile

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    n-am pagina de contact dar mi-am lasat mailul la despre mine

    Reply

  5. Grim_Cris
    #5

    Nimanui nu cred ca-i plac copiii atunci cand zbiara, dar au momente cand sunt chiar comici. cat despre faza prezentata mai sus, normal ca la mine nu pare comica, dar ca ati fi vazut-o, sigur ati fi ras

    Reply

  6. Tzontzyca
    #6

    Copilul este …copil … il iubesti , il protejezi si il ajuti ..si cand rade ..dar si cand plange!Este cea mai mare bucurie din lume – sa ai langa tine un copil!:x
    Ultimul articol al lui Tzontzyca – surprize surprize! My ComLuv Profile

    Reply

  7. sorin razmed
    #7

    intotdeauna copiii sunt funny…nu mai tin minte nici o povestioara…dar stiu ca si eu am fost destul de funny cand eram mic… pacat ca nu are bunica mea blog…:”>

    Reply

    Grim_Cris Reply:

    ajut-o tu sa aiba unul :)

    Reply

Ai ceva de zis? Împărtăşeşte!





:) :( :d ::> :(( ::d/ :x 8-| /:) :o :-? :-: :-w ;) [-( :)>- toate »


Blogul lui Grim_Cris powered by WordPress © 2009 by Grim Cris. Toate drepturile sunt rezervate.