Şi cică oamenii în vârstă sunt mai înţelepţi

Azi m-am trezit la 5. Cinci dimineaţa. Ziceam şi pe twitter. Am plecat la antrenament la 5 şi jumătate ca să pot fi la 8 la şcoală. Ştiu, mulţi n-aţi fi făcut asta în locul meu, dar eu nu-s „mulţi” plus că voi nu sunteţi puşi în locul meu.

În drum spre stadion (pe care l-am parcurs în alergare, desigur) n-am întâlnit pe nimeni. Nici urmă de maşină, om, câine sau orice altceva. Mi-am permis chiar să alerg pe mijlocul străzii că n-avea cine să mă înjure.

Mi-am continuat eu antrenamentul frumos, iar la întoarcere (pe care am făcut-o în aceeaşi alergare), parcă oraşul renăscuse (era în jur de 6:10 dimineaţa). Maşini, oameni, câini … trafic frate.

Şi cum alergam eu liniştit, trecând pe lângă o babă aud: “Hai steaua! (râsete)”. Voiam s-o întreb „Ce-ai bre?” dar dădeam dovadă de o inteligenţă mult mai scăzută decât a don’şoarei şi am preferat să tac.

Oamenii din Focşani habar n-au ce e ăla sport. Exceptând faptul că se uită la tine ca la maşini străine dacă te văd în echipament de atlet sau alergând, oricum ai face-o, indiferent de oră, mai şi fac mişto. Să-i văd pe ei că aleargă şi apoi să-mi spună cât de tare e să faci mişto de munca altuia.

Dar cum trăim în România, încep să am impresia că niciodată nu va exista respect pentru sportivi.

Tag-uri: , , , ,

39 raspunsuri la “Şi cică oamenii în vârstă sunt mai înţelepţi”

  1. Mihai
    Twitter:
    says:

    Nu există respect pentru sportivi? Depinde pentru ce categorie de sportivi, că dacă generalizezi îți dau peste nas cu fotbaliștii.
    Și da, lumea nu mai face sport aproape deloc.Nu neapărat că sunt din Focșani sau din București ori TImișoara.Pur și simplu, secolul 21 nu mai ține așa de mult în puf sportul
    .-= Ultimul articol al lui Mihai – Mă atrage…America =-.

    • Grim_Cris says:

      nici pentru fotbalisti nu exista respect. toti ii injura. iau prea multi bani desi nu fac mare lucru.

      cat despre Focsani, crede-ma ca in orase ca Bacau, Bucuresti sau Sf. Gheorghe e ceva normal pentru cetateni sa vada oameni alergand pe strada

      • Mihai
        Twitter:
        says:

        I-o mai și înjura pe fotbaliști, dar câți nu-i apreciază și n-au postere cu ei la ei în cameră și câți nu le știu pe derost întreaga biografie? Eu cunosc cel puțin 2 persoane de acest gen (se zice că cei ce se-aseamănă,se-adună dar eu nu prea sunt pasionat de fotbal ca să am zeci de prieteni fotbaliști).
        Nu-ți mai face gânduri rele despre Focșani…Nici în Craiova, nici în Severin și nici în orice alt oraș al țării lumea nu mai face așa mult sport.Cei ce făceau au rămas comozi datorită mașinilor și tehnologiei noi.Probabil vorbești în special de Focșani că acolo ți-e grija.
        .-= Ultimul articol al lui Mihai – Mă atrage…America =-.

  2. slayer666
    Twitter:
    says:

    :))
    cred ca “domnisoara” baba o fi crezut ca esti banel:))
    sau ceva de genu:))

  3. slayer666
    Twitter:
    says:

    doar ca el e mai tuciuriu putin;)) :-: :-: :-:

  4. RedAndBlue
    Twitter:
    says:

    Tariceanu a zis la vremea lui ca sportrul nu e o prioritate. Probabil ca a ramas si in continuare. Si tot foarte probabil lumea va continua sa se uite la alergatorii de pe strada ca la masini botite.
    .-= Ultimul articol al lui RedAndBlue – Prin România cu avionul =-.

  5. Hater
    Twitter:
    says:

    ”tipa” incerca si ea sa se imprieteneasca cu tinerii, probabil n-avea un nepot.
    .-= Ultimul articol al lui Hater – Poze de la contestul de fingerboard =-.

  6. A.Dragos
    Twitter:
    says:

    Daca zicea “Hai dinamo” ii ziceai ceva, nu? =))
    .-= Ultimul articol al lui A.Dragos – Fineţea unei picături…. =-.

  7. Lungu Alin says:

    Haha, hai ca asta e tare, era informata mamaia, stia de Steaua :))
    .-= Ultimul articol al lui Lungu Alin – Prima saptamana =-.

  8. Andrei says:

    Si nu numai pentru sportivi…

  9. Daniel
    Twitter:
    says:

    Ce oameni =))
    .-= Ultimul articol al lui Daniel – How can… =-.

  10. Crok says:

    doar ar trebui!Dar legea nu se aplica!Vad oameni de varsta a 2-a care au mintea unui copil de 15 ani! in bloc la mine sunt “N” exemple :)
    .-= Ultimul articol al lui Crok – Poanta-i veche,prostu-i nou =-.

  11. rebiG says:

    e porcarie treaba asta cu oamenii ni varsta mai intelepti..:-j

    oricum baba asta a dat dovada de prostie sacra :-j !:)>-
    .-= Ultimul articol al lui rebiG – In lumea lor.. =-.

  12. Claudiu
    Twitter:
    says:

    Focsani, un oras super :-:
    .-= Ultimul articol al lui Claudiu – Mă apuc de Programare! =-.

  13. Thew
    Twitter:
    says:

    Daca era o tanara frumoasa,sexy….parca vad ce zicea grim ” Las-o pe steaua..Hai tu la mine acasa” =)) )

  14. Neamtu'
    Twitter:
    says:

    Pentru ca e mai usor sa sti pe margine si sa comentezi, decat sa fii cel din actiune. Asa a fost mereu, nu? De aia joggerii vor atrage, in Romania, zambete ironice si remarci genul celei din articol. Pentru ca e mai simplu!
    .-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – In trei. Cu o ‘ea’ sau cu un ‘el’? =-.

  15. skykery
    Twitter:
    says:

    Hai steaua, era un fan infocat, cred ca avea un tatoo pe spate cu Steaua4Ever :))
    .-= Ultimul articol al lui skykery – România şi sistemul de învăţământ =-.

  16. MadaManu says:

    De ce credeai tu ca oamenii invarsta sunt intelepti? De ce aveai aceasta impresie…?
    .-= Ultimul articol al lui MadaManu – Cadou de la Radio ZU =-.

  17. Perfu
    Twitter:
    says:

    Si in Bucuresti se uita bulangii la cei care fac sport ca la felul 14 , de parca ar face ceva iesit din comun .
    .-= Ultimul articol al lui Perfu – Muzica Romaneasca =-.

  18. R.Dobroi
    Twitter:
    says:

    Eu alerg prin parc :-? pe la 6:00 dimineata sunt in parc. Acolo alergi cat vrei, nu iti zice nimeni nimic. Plus ca mai sunt si altii care alearga in parc :D
    .-= Ultimul articol al lui R.Dobroi – În sfârşit! =-.

  19. vladinho
    Twitter:
    says:

    Eu te admir pentru ca faci sport. Lasa oameni rautaciosi…atata ii duce capu’ :-D
    .-= Ultimul articol al lui vladinho – Romance sexy 124 =-.

  20. Anca says:

    Mda, m-am regăsit în povestea asta. :-j Vara asta mergeam şi eu în fiecare dimineaţă să alerg şi se uita lumea la mine ca la un extraterestru.
    Ce să le ceri.
    .-= Ultimul articol al lui Anca – Lucrurile bune ne sunt mereu luate. =-.

  21. Bun articol,eu admir oamenii cu chef de gluma:D

    Apariţii pe Twitter

    Aşteptăm


 Lasă un răspuns